Cum împachetăm?

Iubim natura și ne simțim datori să o protejăm prin toate acțiunile noastre. De aceea ne-am făcut o misiune din a ambala coletele noastre cu grijă și responsabilitate față de mediul înconjurător.

Folosim cu prioritate cutiile deja existente în circuit, fie pe cele primite de la furnizori, fie ce recuperăm de la supermarketuri sau diverse alte entități care au stocuri de cutii care altfel ar ajunge la gunoi. Noi încercăm să le dăm o viață nouă. Din acest motiv e posibil să primești colete ambalate în cutii care poartă numele altor produse, în funcție de ce reușim să recuperăm și să salvăm. Ca plan secundar, utilizăm cutii de carton reciclat și reciclabil.

Ca metodă de umplere, folosim spumă biodegradabilă realizată din amidon vegetal. Știm că arată ca niște pufuleți, dar te rugăm să n-o mănânci fiindcă nu e comestibilă. Poți să o refolosești sau să scapi de ea aruncând-o în apă, caz în care se dizolvă în totalitate. Fiind naturală, nu e dăunătoare pentru apa în care se dizolvă și nu produce deloc deșeuri. Ca alternativă mai folosim soluțiile de umplere primite de noi în coletele de la furnizori (hârtie, fâșii de carton, lână de lemn) pentru a le prelungi cât mai mult utilitatea înainte de aruncare.

Banda adezivă cu care lipim coletele este și ea prietenoasă cu mediul, conținând 80% fibre reciclate. Hârtia este nealbită, adezivul nu conține solvenți, iar tubul din mijloc este din carton reciclat.


Încercăm să găsim o soluție pentru ca pe viitor să ambalăm coletele în săculeți speciali, pe care să îi poți returna curierului după ce scoți produsele din ei, și să îi putem refolosi la alte comenzi. Astfel, evităm complet ambalajele coletelor. Promitem să vă ținem la curent cu evoluția acestui proiect.

Pentru a reduce amprenta de carbon, în Cluj-Napoca livrăm coletele cu bicicleta și îți oferim și posibilitatea să le ridici personal de la sediul nostru.